MUZEUL ETNOGRAFIC „GRIGORE PUPĂZĂ”

Comuna ARCANI, Judeţul Gorj

 

Pagina de început

Cuvânt înainte

 

Despre Arcani

Revista „Arcinna

Revista „Glasul Jaleşului”

Albume de imagini:

Comuna Arcani

Imagini din muzeu

Impresii vizitatori

 

NOUTĂȚI : Anul 2018

Film la Arcani:

O NUNTĂ LA OLTENI

Mori cu ciuturi

FIȘA OBIECTIVELE TURISTICE

Ana Maria Buzianu - OBICEIURILE  LEGATE DE VIAȚA OMULUI

Îndrumătoare înv. Mariana Buzianu, căsătorită cu Costel Buzianu de la Tismana,

venită de la Câmpofeni, satul Arcani, Gorj

Fragmente din Nicolae N. Tomoniu „Monografia orașului Tismana”, Editura Semănătorul Tismana, 2017

Paginile 239 - 248

 

In imagine pe Petre Geagu Cătăroiu, Tismana

Studioul cinematograf „Alexandru Sahia”, 1967

București,  „O NUNTĂ LA OLTENI

Filmul realizat în com. Arcani, Gorj

 

Filmul „O NUNTĂ LA OLTENI”, a fost protagoniști domnii prof. Grigore Pupăză și prof. Dan Pupăză, film realizat de studioul de cinema „Alexandru Sahia” din București.

Domnul prof. Dan Pupăză, director al Muzeului „Grigore Pupăză”, mi-a dat informații prețioase pentru a ilustra imaginile din paragraful „Obiceiurile legate de viața omului”.

Îi mulțumesc !

 

Acest  articol cu obiceiurilor legate de viața omului  (din  CICLUL FAMILIAL) l-am primit de la d-na Ana Maria Buzianu și Mariana Buzianu, Vânăta, fiind și noi participat:

„Tismana – Gorj - Editat de Primăria şi Consiliul Local Tismana.”

 „Statutul comunei Tismana, Editat cu sprijinul Fundaţiei Tismana, 2000.”

 

 

Folclorul românesc ne prezintă valori autentice ale simţirii poporului nostru, care trebuie cunoscute şi preţuite ca orice zestre lăsată de înaintaşi, pentru că el, folclorul, este o oglindă vie a existenţei de secole a unui popor cu vădite înclinaţii artistice şi a trecerii sale prin timp. El ne reprezintă astăzi cu cinste în cultura vechilor popoare europene contribuind la identitatea noastră ca popor al Europei.

In creaţia populară a satului românesc, obiceiurile sunt adevărate sărbători, bogate în cântece, dansuri, poezie, chiar şi teatru.

La toate popoarele, momentele de căpetenie din viaţa omului (naşterea, căsătoria, înmormântarea) sunt însoţite de numeroase obiceiuri.

Chiar dacă obiceiurile de azi se află într-un proces intens de evoluţie, de transformare, cele legate de momentele importante din viaţă, cel puţin de la Tismana s-au păstrat prin strădania locuitorilor ei ca o moştenire vie a unei bogate zestre a străbunilor acestor meleaguri.

 

NAŞTEREA

în general se cunoaşte că femeia, când este însărcinată trebuie să muncească tot timpul ca să-i se uşureze sarcina, iar când pofteşte ceva de mâncare nu trebuie refuzată căci se poate întâmpla să se stârpească1[1]. Totuşi îi este interzis să mănânce fructe îngemănate, colaci lipiţi, căci va naşte gemeni. De asemenea nu trebuie să fure ceva căci se va naşte copilul cu semnele obiectului furat. Copiii născuţi cu o pată roşie sau mai inclusă pe corp se crede că-i din această cauza.

Dacă, totuşi, a comis un astfel de „păcat", să pună după aceea mâna Ia spate, ca să nu-i apară semnele pe faţă sau în altă parte vizibilă a corpului[2].

In general, la naşterea unui băiat, bucuria e marc căci vor avea un sprijin în casă cu viitorul asigurat fără multe griji şi le va continua numele familiei, neamului lor, cu care, cu cât este mai vechi, cu atât se mândresc mai mult.

Tăierea buricului (cordonului ombilical) se execută de către moaşă[3] cu un cuţit bine ascuţit, pe un ban de argint, dacă c fată, ca să fie curată şi frumoasă ca argintul. Dacă-i băiat i se taie cu un cuţit sau cu toporul pe resteul boului de hăis (dreapta) de la jug, ca să întâmpine greutăţile vieţii cu tăria şi răbdarea boului. în aceeaşi zi moaşa se duce la preot, care-i „sfinţeşte" apa într-o sticlă. Cu această apă, timp de şapte săptămâni, oricine intră in cameră să vadă copilul, trebuie să se ude pe mâini. Tot din această apă, timp de iarăşi şapte săptămâni, se aruncă şi în scalda copilului. După aceea adeseori îl scaldă în lapte dulce, descântându-i în timpul acela, ca să fie dulce, iubitor şi drăgăstos ca laptele. Alteori în baie se pun pene de gâscă, pentru ai place să-şi facă baie ca gâştele.

Scalda se face cu apă foarte caldă. Deşi se unge pielea cu unt, totuşi din cauza apei fierbinţi, scăldatul e un chin pentru bieţii copii. Zbiară ca din gura şarpelui şi se fac roşii ca racul. în timpul scăldatului se ridică copilul de cap ca să nu rămână cu gâtul scurt şi gros, de asemenea se trage de mâini şi de picioare ca să crească mare. înfăşuratul i se face strâns, mai ales peste picioare, ca să nu crească cu ele strâmbe, având o atenţie mai mare, în cazul acesta, la fete. Scalda se face până la asfinţitul soarelui ca să nu plângă în timpul somnului şi apoi se aruncă apa afară tot până la asfinţit, în trecut, copilul era aşezat şi legănat într-o postavă, sau leagăn rudimentar. De asemenea şi rufele se strâng de pe sârmă înainte de "sfinţâtul soarelui" pentru liniştea copilului

După naştere, moaşa aduce "nepoatei" timp de trei zile consecutive mâncare şi butură dimineaţa, la amiază şi seara. în aceste trei zile tot ea scaldă copilul şi are toată grija de casa "nepoatei".

Din cele relatate despre naştere, se constată că sunt anumite obiceiuri cu urme de credinţe religioase, în mitologia greco-romană şi desigur cea tracă.

 

BOTEZUL[4] [5]

Sfântul botez este „uşa tainelor" prin care omul, prin întreita afundare în apa sfinţită de către preot dobândeşte iertare de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până atunci, se naşte din nou duhovniceşte şi se face membru al bisericii lui Hristos.

Botezul se săvârşeşte numai de preot la cel puţin opt zile după naştere, până la 40 de zile, dacă pruncul este sănătos. Slujba se face în pridvorul bisericii, în pronaos sau o încăpere rânduită anume, din curtea bisericii[6]

In ziua botezului moaşa vine cu daruri la copil: haine, „plapomă" etc, căci ea botează copilul pe cheltuiala ei[7], îl scaldă, îl îmbracă și îl duce la biserică unde vine naşa (cea care a cununat părinţii copilului) cu o cămăşuţă cusută cu râuri şi cu o lumânare mare. Naşul este părintele sufletesc al celui botezat, devenind prin botez rudă duhovnicească şi povăţuitor al finului său, având o mare datorie faţă de acesta. Orice naş trebuie să fie cununat.

La biserică naşa dă un ban moaşei că l-a adus, îl ia în braţe pe copil şi merge să îl lepede de satana. Ea stă cu faţa spre apus şi declară (în numele copilului) că „se leapădă de satana, de toate lucrurile lui, de toţi slujitorii lui, de toată slujirea şi de toată trufia lui". Apoi cel ce se botează este întors cu faţă la răsărit şi iarăşi declară prin naşă că este prunc, că se uneşte cu Hristos, rostindu-se de trei ori Crezul.

A doua parte a botezului o formează sfinţirea apei, adică facerea aghiasmei pentru botez şi turnarea întreită în cristelniţă de untdelemn sfinţit iar a treia şi cea mai însemnată parte o formează întreita afundare a pruncului în cristelniţă. Afundarea pruncului închipuieşte şederea lui Hristos trei zile şi trei nopţi în mormânt, iar cristelniţa, mormântul în care îngropăm pe omul cel vechi din noi ca să înviem la o viaţă nouă.

Numele pruncului[8] se consfinţeşte în acest moment şi nu mai poate fi schimbat până la moarte.

Apoi noul botezat se înfăşoară în pânză albă, denumită popular crismă. Aceasta reprezintă giulgiul cu care a fost înfăşurat Domnul în mormânt şi veşmântul luminat cu care se îmbracă omul în clipa botezului.

După alte câteva rugăciuni pruncul este uns cu Sfântul Mir, ce înseamnă milostivirea lui Dumnezeu pentru om. Apoi i se tunde părul din cap, în semnul crucii ceea ce simbolizează lepădarea omului de vechi şi îmbrăcarea în cel nou.

Astfel pruncul îmbrăcat merge în faţa Altarului fiind împărtăşit, primind astfel şi a treia taină a botezului.

In tot acest timp se ţine lângă capul copilului lumânarea aprinsă, cea care a adus-o naşa, acest lucru simbolizând „lumina lui Hristos" care ne călăuzeşte pe diurnul drept în viaţă[9].

Intre timp, mama copilului caută să facă diferite munci ca să fie copilul vrednic, când va creşte mare citește ca să fie deştept şi să înveţe „carie''.

După slujba de la biserică se pleacă acasă cu lumânarea aprinsă. Abia acum aceasta se stinge, într-un pahar cu grâu, simbolizând pâinea zilnică şi belşugul. Copilul este pus pe pragul intrării casei , iar mama trece peste el de trei ori, înainte şi înapoi[10], apoi este luat şi alăptat.

Urmează cheful, cu sau fără lăutari, depinde de starea materială a părinţilor, toată ziua, până noaptea târziu. Când se strigă darul se iese cu copilul înfăşurat în hainele de botez şi darul pe care îl primeşte (banii) este pus pe acesta. Banii care sunt primiţi în dar se leagă în peşchir şi se pun în leagăn, copilului, ca să nu se deoache, i se leagă un fir roşu la o mână.

Părinţii noului născut îi spun toată viaţa femeii care le-a „moşit" şi botezat copilul „moaşă"[11] şi soţului ei "moşule", iar ei, la rândul lor, pentru moaşă şi moş sunt „nepoata" şi „nepotul". De asemenea şi copiilor moaşei şi moşului, pot fi ei şi de zece ani, tot la fel  se spune. Moaşa şi moşul cât şi moşii cei mici, dacă sunt, celorlalţi le spun "nepoată" şi "nepotule" lor şi copiilor lor, câţi îi vor avea. Intre moaşă şi nepoţi ca şi între naşă şi fin se creează legături de rudenie spirituală pe toată viaţa şi se ajută reciproc dacă este posibil.

 

Img. Petre Geagu Cătăroiu

NUNTA

 

Nunta la români[12] este evenimentul social cel mai complex pentru colectivitatea satului şi în acelaşi timp moment de mare solemnitate pentru familiile mirilor şi personajelor principale care iau parte.

Prin conţinutul complex, prin diversitatea şi amploarea manifestărilor artistice (muzicale-melodii vocale şi instrumentale; literare-strigături speciale sau generale; coregrafice şi dramatice-dansuri, dialoguri, simulări de lupte), prin atmosfera festivă, sărbătorească în care sc desfăşoară, ceremonialul nupţial constituie un spectacol popular grandios în care alternează momente de veselie exuberantă cu momentele solemne, dramatice[13].

Unitar în structura lui, în accentele pe care le pune pe momentele esenţiale, acest obicei complex apare concretizat, variat în diferite zone, prin succesiunea secvenţelor sau prin prezenţa sau absenţa unor elemente. în desfăşurarea acestor obiceiuri au fost înglobate elemente de origine diferită[14]  semnificaţia lor schimbându-sc în timp.

în comuna Tismana nunta însă, se mai desfăşoară încă după anumite obiceiuri bătrâneşti. Multe dintre ele s-au pierdut, altele se mai păstrează, mai „vin şi alte noi" că lumea se mai schimbă. Dar obiceiurile din bătrâni nu trebuie să le pierdem că ele sunt „obiceiuri din bătrâni",

În credinţa populară din comuna Tismana, printr-o serie de rituri ce creează o atmosferă magică toate ceremoniile au un scop anume, ele nu se fac întâmplător ci, în general, pentru a proteja pe cei doi eroi principali şi familiile lor de pericolele care i-ar putea ameninţa din partea forjelor supranaturale (duhurile rele, farmecele), dar şi pentru sporirea şi sănătatea familiei.

Obiceiurile de nuntă durau şi durează şi astăzi 3 zile - sâmbătă, duminică şi luni-având ca moment culminant ziua de duminică

Înainte de nunta propriu-zisă are loc pețitul şi logodna.

Peţitul şi Logodna.

 

Aceste obiceiuri se mai păstrează şi astăzi numai dacă tinerii sunt din sat sau din apropiere. Dacă sunt de undeva de departe atât peţitul cât şi logodna nu au loc. În aceste cazuri căsătoria se face în urma unor discuţii şi înţelegeri dintre băiat şi părinţii fetei. De asemenea cele doua momente pot avea loc, uneori şi în aceeaşi zi. Noi ne vom ocupa, însă, de fiecare dintre cele doua învârte aşa "cum era datina odată".

După ce adevărata dragoste a celor doi tineri a fost tăinuită un timp şi după ce şi-au cunoscut calitățile şi defectele legând între ci o trainică prietenie, ci hotărăsc să se unească pentru totdeauna prin acte consfinţite de legi şi datini. Intenţiile lor sunt anunţate părinţilor.

Băiatul trimite la fată mai întâi pe unul sau chiar doi oameni, rude sau străini ca să fie sigur ca va fi primit. Alteori merge direct deoarece a avut confirmarea părinţilor fetei prin fiica lor.

Băiatul merge în petit însoţit de părinţi şi încă de două-trei rude sau prieteni apropiaţi cu care să nu le fie ruşine şi care ştiu să vorbească.

În această zi, părinţii se înţeleg între ei şi asupra avutului ce-l dă fiecare copilului lui, în special zestrea fetei care se scrie pe „foaia de zestre"[15]. Pe foaie se scrie tot ce se dă fetei ca zestre „mobilă şi imobilă"[16].

După ce părinţii s-au înţeles ei închină zicând: „Noroc şi la ceasu' ăl bun", ceilalţi răspunzând: „noroc, să dea Dumnezeu".

Când sunt anunţaţi că au fost peţitori, unii se pregătesc să dea şi gustare, dar alţii nu. În timpul peţitului nu sunt chemaţi lăutari. Tot acum se stabileşte şi logodna[17].

Logodna are loc, de obicei într-o zi de duminică. În această zi sosesc mai mulţi invitaţi şi de asemenea lăutari. Ginerele, mireasa şi naşii ocupă loc în capul mesei. În văzul participanţilor ginerele dă fetei un inel (verighetă) pe care aceasta, cu ajutorul naşei îl pune în mâna dreaptă în semn de credinţă. La rândul ei, mireasa pune ginerelui cu ajutorul naşului inelul de logodnă.

După acest moment ei se vor numi ginere şi mireasă îi se trece la discuţiile despre nuntă, despre pregătirea ei, timp în care lăutarii cântă iar masa este; pusă. Acum se discută de către părinţi cum să o facă şi unde să o facă. De la o vreme se obişnuieşte ca toată nunta să aibă loc ori la mireasă, ori la ginere.

 Cu toate acestea există destul de des cazuri în care nunta se face în ambele părţi.

 Tot cu acest prilej se fixează cu ce să contribuie fiecare la nuntă şi cu cât, de asemenea se fixează data nunţii[18] [19]

În cazul în care totul a mers bine, seara, la sfârşitul petrecerii toţi se împrăştie pe Ia casele lor urmând să înceapă pregătirea pentru nuntă.

 

Sâmbătă seara.

 

Sâmbătă după ora amiezii, când ţoale lucrurile par a fi aranjate când viţeii, purecii, curcanii au fost puşi deja la tavă, după ce prăjiturile şi cozonacii au fost copţi şi când toate darurile miresei pentru a doua zi sunt aranjate, toată lumea e pregătită pentru începerea propriu-zisă a nunţii. Primul moment îl marchează sosirea lăutarilor (pe la orele 16-17).Ajunşi la casa mirelui şi miresei li se serveşte masa, apoi încep să cânte timp în care femeile şi bărbaţii pricepuţi chiuie şi huhurezează pe uliţă împărtăşind vestea începerii nunţii.

Tot acum sosesc şi cumnaţii de mână[20]. Ei pot să fie rude apropiate, frate sau chiar străini, dar trebuie să fie oameni de încredere căci „ei sunt nădejdea" părinţilor tinerilor care nu s-ar descurca singuri la o petrecere de o asemenea anvergură.

Acestora li se pune la umăr peşchire[21] şi li se dă în mână plosca umplută cu ţuică. Ea este împodobită cu brad şi foaie-n fir şi o batistă cusută cu râuri, cu ea invitându-se lumea de la nuntă.

Cumnatul de mână, C. C. Cheznoiu

Cumnatul de mână porneşte împreună cu lăutarii prin sat şi poftesc după cum e obiceiul, pe toţi, la nuntă[22] Acesta se opreşte la poarta fiecărui gospodar şi, deşi e seară, el spune: „Bună dimineaţa" răspunzându-i-se la fel. Prin aceasta se arată noua viaţă pe care o începe tânăra pereche. Cumnatul de mână întinde plosca celui aflat în cauză spunând: „mireasa (mirele) are deosebită plăcere să vă poftească la nuntă". Invitatul ridică plosca şi bea o înghiţitură urând „mult noroc, sănătate şi casă de piatră" spunând că primeşte invitaţia prin „mulţumesc pentru invitaţie" sau în cazul în care refuză spune „mulţumesc dar..." şi invocă un motiv anume.

In timp ce lăutarii sunt in sat, ia mireasă se adună fetele (domnişoarele de onoare) dând acesteia ajutor să se aranjeze. Ea se îmbracă în această seara fie în costum naţional, fie într-o ţinută obişnuită de petrecere. După ce a fost chemat tot satul, lăutarii si cumnaţii de mană se întorc la casa miresei căci misiunea a fost îndeplinita.

Tot în această seară se pregătesc şi cununile de foaie în fir pentru cumnatul de mână şi mireasă. Acestea sunt din foaie verde de foaie-n fir şi sunt înşirate pe o aţă roşie, cea a miresei deosebindu-se de cea a cumnatului prin faptul că este mai deasă. în ziua nunţii mireasa o poartă pe a ci pe cap , iar cumnatul de mână o poartă la braţ (sau pălărie)[23].

Horele ţin până noaptea târziu flăcăii şi fetele fiind alături de mireasă şi sărbătorind ultima ei petrecere ca „fată" căci, apoi va trece în rândul „femeilor măritate".

La băiat lucrurile se petrec aproape asemănător cu mici diferenţe. După ce lăutarii şi cumnatul de mână s-au întors din sat ginerele merge cu aceştia şi cu plocon la naş să-1 invite la nuntă.  Naşul îi cinsteşte şi răspunde cu bucurie invitaţiei. Când vin de la naşi lăutarii cântă sârbe, hore, învârtite pentru cei adunaţi la nuntă.  Ginerele procedează la fel ca mireasa invitând cu plosca pe cei prezenţi iar pe prietenii apropiaţi chiar ducându-i în beci la butoiul cu ţuică.

Dacă naşul soseşte, cei care-l văd primii strigă cu voce tare: „au venit naşii", lăutarii se opresc brusc şi cântă marşul dee primire al acestora apoi hora se reia. Tinerii vor sunt invitaţi în acest timp să împodobească bradul[24] [25]. Fetele confecţionează ciucuri din lână de diferite culori care vor fi puşi pe crengile acestuia. De asemenea ei mai împodobesc crengile cu fir auriu subţire sau hârtie colorată împletită. în vârful lui se pune o batistă cusută cu motive naţionale iar tulpina întreagă este înfăşurată într-un ştergar de artizanat lăsat să atârne uşor, legat fiind cu brăciri în aceeaşi culoare cu aceasta (de obicei roşu, dar se poate şi albastru).

Când este gata i se dă unui băiat tânăr - desemnat de ginere - şi care ştie să joace bine căci trebuie să conducă hora „înainte" şi trebuie să fie şi puternic ca „să joace bine bradul". Fetele care joacă lângă acest băiat vor fi astfel foarte mândre.

Dacă ginerele şi mireasa sunt din acelaşi sat tinerii, grupuri-grupuri, se mută de la o horă la alta curioşi să vadă ce se întâmplă în ambele părţi şi ca să poată vorbi apoi despre acest lucru.

 

Img. Petre Geagu Cătăroiu

Ziua nunţii.

 

O anumită credinţă referitoare la felul cum este vremea în ziua cununiei spune că, dacă a plouat la botezul celor doi aşa va fi vremea şi în această zi; dacă a fost soare la unul şi la celălalt vreme rea, o parte a zilei va fi cald şi alta va fi frig, ş.a..

Toți cei care au de îndeplinit anumite munci se adună odată cu răsăritul soarelui, duminică atât la ginere cât şi la mireasa. Bucătarii îşi pun oalele pe foc, pivnicerii aranjează sticlele, iar lăutarii sosesc şi ei începând să cânte mai întâi lingă oalele puse Ia foc, încurajându-i şi înveselindu-i pe cei care au o treabă grea pe tot parcursul acestei zile. Sunt prezente de asemenea rudele mirelui si ale miresei, acasă la fiecare dintre ei.

La un moment dat însă treburile se diferenţiază, la ginere existând obiceiuri pe care nu le putem întâlni la mireasă şi invers.

 

Imag. Grigore Pupăză

Duminică dimineaţă la mireasă.

Soacra mică aranjează darurile pe care mireasa trebuie să le împartă rudelor ginerelui după cununie. Apoi amândoi părinţii aranjează zestrea.

În urmă cu câteva decenii odată cu luarea miresei se scotea şi zestrea acesteia ca să vadă toată lumea „ce-i dă tată-său de zestre".

Aceasta consta în haine, lenjerie, încălţăminte, ele fiind puse în nişte lăzi mari[26] şi urcate într-un car sau o căruţa, după situaţia, mai bună sau mai slabă a familiei.

Azi, însă zestrea este pusă într-o maşină marc ca constând în televizor, aragaz, mobilă etc[27].

în acest timp, mireasa se îmbracă cu rochia albă pe care ginerele i-a trimis-o de sâmbăta seara, căci cl are obligaţia să i-o cumpere. Ea este ajutată de domnişoarele de onoare. I se pune pe cap şi coroniţa de foaie-n fir, făcută în ajun. în curte şi la poartă tinerii s-au adunat şi aşteaptă nerăbdători s-o vadă pe „zâna cea frumoasă". Aceasta îşi face apariţia şi merge să pună în piept la fiecare participant la nuntă (adulţi sau copii) câte o batistă cusută de ea însăşi[28], fiind ajutată de domnişoare. Ca răsplată pentru batistă, ea primeşte bani „de la cei care vor să dea" adunându-i în sân si apoi şi pe vecini. În tot acest timp, băieţii şi fetele din sat încing hora în "bătătură" sau în drum.

Cumnatului de mână i se pune la mână coroniţa de foaie în fir apoi mireasa îi pune pe umăr (şi lui şi soţiei, dacă are) un ştergar de artizanat - semn că este un personaj foarte important al nunţii.

Se aranjează de asemenea, vadra (vasul) cu care mireasa împreună cu un verişor primar[29] va merge la apă. Ea este împodobită de acesta cu flori şi busuioc(floarea iubirii). Verişorul are şi el pe umăr un ştergar de artizanat căci îndeplineşte o misiune foarte importantă.

Când toate au fost pregătite, mireasa şi cu verişorul ei iau de o parte şi de alta a vasului şi pornesc împreună cu lăutarii şi nuntaşii la râu la adăpat. Toată lumea merge jucând şi chiuind până la râul Tismana sau dacă acesta e prea departe la a treia fântână din sat. Dacă vreun sătean iese în calea miresei cu o găleată plină cu apă se spune ca-i va merge acesteia bine toată viaţa. Ea pune bani în găleata acestui om ca semn de recunoştinţă. Ajunşi la râu mireasa împreună cu verişorul ei umplu vasul cu apă (sau se scoate din fântână de amândoi odată). Vasul e pus la picioarele miresei care face pe supărata răsturnând totul înapoi în râu. A doua oară, şi a treia oară se întâmplă la fel. Prin aceasta se crede că mireasa aruncă toate păcatele pe care le-a făcut când era fată[30]. A treia oară, n-o mai varsă, udă în ea busuiocul de care ţin amândoi şi stropesc lumea în cele patru puncte cardinale repetând aceasta de încă două ori. După acest obicei se opresc în poiană şi joacă o horă. Apoi se întorc înapoi spre casă chiuind, jucând şi huhurezând. Pe drum se odihnesc de trei ori, de fiecare dată schimbând locul între ei. Ajunşi acasă, mireasa ascunde vasul cu apă ca să stropească pe nuntaşii ginerelui la sosirea acestora.

După adăpatul miresei toţi aşteaptă sosirea ginerelui şi a alaiului său. Porţile se închid, iar mireasa este ascunsă pentru a se arăta ginerelui ca însurătoarea nu e „floare la ureche".

 

Imagine: Dan Pupăză

 

Duminică dimineaţă Ia ginere.

Desfăşurarea nunţii la ginere nu este atât de complicată ca la mireasă. El trebuie doar bărbierit ca să fie „proaspăt" când o să îşi întâlnească aleasa[31].

Tinerii care participă la bărbieritul ginerelui găsesc în aceasta un motiv de glumă şi veselie. Unii se oferă să-1 bărbierească aducând cu ei cuţite de lemn, sape, securi. Toate aceste oferte nu creează altceva decât prilejuri de voie bună şi destindere.

Mirele aşezat pe un scaun în mijlocul odăii, este până la urmă bărbierit în timp ce lăutarii cântă cântecul ceremonial.

Poezia cântecului are o notă veselă vorbind despre viaţa frumoasă de flăcău a acestuia întrezărindu-se şi o notă de melancolie după viaţa liberă dar fiind spulberată apoi de optimismul versului "las că-i bine şi-nsurat".

Pusăi briciul să mă rad/ Fetele fac numai haz/ Zice că m-am însurat/ Şi pe ele le-am uitat./ Ginerică, ginerel/         Rogu-te de bărbier/ Să-ţi mai lase un firicel/ Să mai băieţeşti cu el./ Las că-i bine şi-nsurat/ Că ştiu seara o să trag/ Trag la sobă călduroasă /La nevestică frumoasă"  (informator- Geagu Gabriela, 32 ani, sat Tismana) Ginerele merge apoi, cu plosca pe la vecini, iar când e gata să meargă după mireasă anunţă cumnatul de mână. Dacă mireasa stă mai departe, în alt sat, deplasarea se face cu maşini (în trecut cu trăsuri), dacă e aproape se face pe jos.

Ajungând la mireasă porţile sunt închise. Nuntaşii ginerelui iau cu asalt porţile. După o oarecare rezistenţă simulată-nuntaşii miresei fiind înarmaţi cu furci şi ciomege[32] li se deschid porţile.

 Alteori nuntaşii fetei sunt tare îndârjiţi şi astfel băiatul trebuie să scoată porţile din balamale ca să poată intra.

    Apoi ginerele merge să caute mireasa. Aceasta stă şi se uită printr-un inel ca să-1 vadă pe ginere când o va descoperi. Se crede că o să aibă, astfel, copii frumoşi.

După ce a găsit-o o aduce afară în tindă[33] verişorului cu care a fost la apă. împreună cu acesta ea trebuie sa i stropească pe ginere pe naşi şi pe nuntaşi cu apa din vasul cu care a fost Ia adăpat. Ginerele, care e mai sprinten, nu se lasă însă udat.

Apoi fata merge la el şi îi pune în piept batista şi floarea cusută de mâna ei şi la gât fular alb. Azi, însă sub floare se pun bani de hârtie, în piept. Naşilor, ca şi cumnaţilor ei de mână le pune stelare de artizanat pe umăr şi batista cu floare în piept. Colocăşclului i se dă un ştergar de atizanat

Nuntaşii ginerelui sunt invitaţi mai apoi la masă. Băiatul cu steagul trebuie să aibă mare grijă acesta căci altfel i-l fură băieţii de la fată şi atunci trebuie să-l răscumpere pe bani.

Naşa merge în casă Ia o oglindă mare şi-i pune miresei pe cap voalul[34] adus de la ea. Ea ţine în braţe un copil ca să facă copii. în acest timp lăutarii cântă cântecul miresei, de o marc sensibilitate ce creează prin versurile sale un moment de durere tinerei fete care de multe ori plânge, căci se desparte de toţi cei dragi trecând de acum într-o viaţă nouă. însă, fetele adunate în jurul ei o susţin moral şi .spun că nu-i bine să plângă căci astfel va fi tristă în căsnicie. Mireasa sărută mâna naşei după ce aceasta şi-a îndeplinit misiunea.

Redăm în continuare versurile cântecului obişnuit în aceste părţi:

„Ia-ţi mireasă ziua bună/ De la tată de la mumă/ De la fraţi de la surori/ De la grădina cu flori/ Miresică, miresea/ Roagă-te la naşa ta/ Să-ţi mai lase o viţ-afară/  Să fi fată şi la vară/ Aztăzi bate ceasu' unu/ Mă duc mamă mă cunun/ Mâine bate ceasu' două/ încep mamă o viaţă nouă" (informator- Geagu, Gabriela -36 ani-Tismana)

Pe drumul până la biserică mireasa merge împreună cu naşul în prima maşină iar ginerele merge cu naşa în a doua maşină(dacă nunta se face fără maşini se păstrează ordinea), apoi urmează cumnaţii de mână, băiatul cu bradul, lăutarii şi nuntaşii.

În marele spectacol al nunţii, alaiul, prin culoarea şi voioşia lui, avea un rol aparte. în satele în care sentimentul solidarităţii sociale există, nunta era un adevărat eveniment la care, chiar dacă nu direct, cel puţin indirect, participă tot satul, deci în trecere prin sat, alaiul stârneşte interesul tuturor. Pe tot parcursul,mai cu seamă fetele şi femeile ieşeau să vadă nunta. Aceasta se explică de ce se cerea ca alaiul să aibă un caracter solemn şi o bună rânduială, să exteriorizeze prin, cântec, joc şi strigături veselia, să demonstreze tuturor bucuria evenimentului"2.

La biserică, naşii, care ţin fiecare câte o lumânare[35] mare în mână frumos împodobită, stau lângă cei doi tineri căci ei vor fi de acum îndrumătorii spirituali ai familiei ce se va închega nu peste mult timp.

în afară de semnificaţiile obiectelor legate de momentul sfânt al cununiei[36] păstrate peste tot în credinţa ortodoxă mai există şi credinţa populară prin care se spune că mireasa care încearcă să-1 calce pe ginere pe picior vrea să-l aibă „sub papuc" pe acesta pe parcursul căsniciei, De aceea, ginerele are mare grijă să nu fie călcat. La ieşirea din biserică, mirii sunt aşteptaţi de lăutari care le cântă un cântec în ale cărui versuri se exprimă bucuria lor Ia vederea tinerei perechi nou formate şi asemănarea tinerilor cu doi aştri cereşti, Soarele şi Luna, de o mare frumuseţe.

„Cruciuliţă de argint . Amândoi v-aţi potrivit/   Şi la ochi şi la sprâncene /Ca doi porumbei la pene. /Ce mai soare luminos/ Şi ce ginere frumos/ Ce mai lună luminoasă/ Şi ce mireasă frumoasă." (informator-Gabriela Geagu, 36 ani, Tismana)

În acest timp, naşii şi mirii se ţin de mână făcând o horă. Alaiul se întoarce, de obicei pe alt

drum spre casa mirelui, de această dată în prima maşină fiind mirii iar în cea de-a doua naşii.

Soacra mare îi aşteaptă cu o masă rotundă aşezată în mijlocul curţii. Ea pune pe masă un

cozonac, o pâine, sare pe o farfuriuţă şi pe alta miere de albine.

Când au ajuns la poartă, soacra îi ia pe amândoi şi-i leagă de gât cu un prosop, ca să fie legaţi toata viaţa, să împartă amândoi binele şi răul.

Se înconjoară masa împreună cu cumnatul de mână de trei ori, mireasa lovind cu piciorul un picior al mesei tot de trei ori[37].

Mama soacră dă mirilor să mănânce sare şi miere zicând: „să fiţi iubiţi ca sarea în bucate, dulci ca mierea şi cum se strâng la stup albinele aşa să veniţi la casa părintească".

în acest timp lăutarii cântă cântecul soacrei în care de fapt se exprimă bucuria acesteia de a primi pe noră în familia ei şi grija ce trebuie să o aibă faţă de ea.

Sub pâine sau sub cozonac se pune un ban. Care dintre cei doi pune mâna pe bucata sub care a fost pus banul se spune că are noroc la bani şi „dirijează" banul in casă. Pâinea şi cozonacul reprezintă belşugul casei de aceea se aruncă în podul casei.

 

Img. Lăutarii banda lui Petre Geagu

 

După acest moment nuntaşii joacă până la punerea mesei mari. Nunţile se fac afară fie iarnă fie vară. Se face un acoperiş din scândură peste care se pune o prelată sau un carton fie că e vreme bună fie că e rea.

Cumnatul de mână îi întâmpină pe toţi cei care vin la masă cu plosca şi îi aşează într-o anumită ordine: în general după gradul de rudenie.

Punctul de atracție constituie masa mirilor şi naşilor care este pusă în aşa fel încât ei să fie priviţi şi să privească pe toţi nuntaşii.

Înainte de a se aduce ciorba[38] Ia masă, o parte dintre meseni ies Ia horă, de obicei tinerii, dar sunt şi bătrâni care vor să-şi arate calităţile şi care în ciuda vârstei sar sprinteni ca nişte flăcăi spre hazul tuturor.

Strigăturile sunt şi ele prezente. în concepţia magică de odinioară aveau rostul de a alunga relele din casa tinerilor căsătoriţi. Câteodată sunt presărate cu glume de felul următor:

„Uşurel picioare moi/ C-o da naiba peste voi".(despre soacra) /   „M-as învârti ca un sul/ Dar nu pot de bietul cur". (informator - Brotea Marioara, 49 ani, sat Vânata) „Hai nevastă să jucăm/ Fata să ne-o mărităm/ Ferice de noi c-om da-o/ Vai de capul cui o luau-o" (informator -  Brotea Ion, 79 ani, sat Vânătă)

Conţinutul lor datorită schimburilor şi prefacerilor structurate şi materiale din ultimul moment începe să se adapteze şi el restructurându-se după cerinţele vremurilor noi".

Img. Lăutarii banda lui Petre Geagu

În timpul mesei de Ia ginere are loc şi masa de la mireasa - cu nuntaşii din satul ei - unde în capul mesei sunt aşezaţi naşii mici, adică cei care au botezat-o pe fata. Veselia şi farmecul, însă nu sunt ca Ia masa ginerelui. De la o vreme chiar dacă cei doi tineri sunt din sate diferite toată masa se face Ia un loc, ca să aibă nuntaşii de ambele părţi plăcerea sa-i vadă pe tinerii căsătoriţi şi mai ales pe mireasă.      

După ce s-a pus friptura se strigă darul. Lăutarii încetează, iar cumnatul de mână merge la masa naşilor să anunţe mai întâi cadourile miresei. I se dă naşului covor, perini, pijamale, cămaşă cusută de ea însăşi pentru naş, curcan(sau cocoş) şi alte lucruri. Tot ce mireasa da acestora în dar este strigat cu voce tare de cumnatul de mână ca să audă toata lumea că fata nu-i una oarecare şi a pregătit de toate aşa cum se cuvine. în acest timp cumnatul de mână nu mai conteneşte cu glumele în timp ce se dau lucrurile naşului şi naşei (când şi cum se poartă pijamalele, unde să pună covorul ş.a,).

Nașul îi cadonează apoi pe miri cu o sumă de bani ce este numărată în văzul tuturor de cumnat care pe măsură ce numără mai mulţi bani se bucură mai tare, pentru că naşul dă suma cea mai mare la nuntă.

în momentul strigării sumei finale lăutarii cântă „la mulţi ani naşilor şi mirilor”. Apoi se strigă darul de la naşii cei bătrâni (în cazul în care au cununat copii lor), rudele mirelui. La Tismana există obiceiul ca mireasa să dăruiască şi acestora câte ceva: de obicei ştergare de artizanat şi perini.

După aceasta, urmează rudele miresei(în cazul în care nunta se face laolaltă) şi mai apoi restul nuntaşilor. Cumnatul de mână strigă cu voce tare darul la toată lumea. În felul acesta cei mai înstăriţi se simt ruşinaţi dacă au dat bani la fel ca ceilalţi sau chiar mai puţin. E un stimulent pentru a da bani cât mai mulţi.

Majoritatea celor mai în vârstă după strigarea darului pleacă, dar tineretul mai rămâne la horă până târziu în noapte.

 

 

In imagine Petre Geagu Cătăroiu, Tismana, Studioul cinematograf „Alexandru Sahia”, 1967

București,  „O NUNTĂ LA OLTENI”, Filmul realizat în com. Arcani, Gorj

 

Cuscrii

 

Luni seara se face din nou o petrecere. Atunci mireasa se îmbracă într-o ţinută obişnuită căci acum a trecut în rândul femeilor măritate.

La această masă vin toate rudele celor doi tineri căsătoriţi, vecini, prieteni mai apropiaţi şi alergătorii care petrec şi ei mai liniştiţi deoarece nu mai au decât 6ă încălzească toată mâncarea din ziua nunţii.

Se joacă şi se petrece cu lăutari la fel cu o zi înainte până seara târziu. Din banii strânşi nu se vor cheltui nici un leu până ce mireasa nu cumpără sare, faină şi zahăr „ca să se procopsească".

 

Fragmente din Nicolae N. Tismana „Monografia orașului Tismana”, Editura „Semănătorul Tismana”, 2017

Pentru  MUZEUL ETNOGRAFIC „GRIGORE PUPĂZĂ”

Comuna ARCANI, Judeţul Gorj, ianuarie 2018, prof. Nicu N. Tomoniu, Tismana

 

ALTE IMAGINI din acest text, NUNTA

De la nuntă, se văd : Petre Geagu Cătăroiu, fiul lui, Cristian Geagu Cătăroiu

și Dan Pupăză cu mireasa și cumnații

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Scrieţi conducerii Muzeul Arcani,
Daţi-vă cu părerea, posta@muzeularcani.ro
  

Inapoi la: www.muzeularcani.ro

 

---

Cititi ZIARELE de astazi: Clic aici 

Prognoza vremii la INMH: Clic aici

Ultimele rezultate de la Loteria Romana: Clic aici

---

Calendar azi:

 

---

Copyright © Muzeul Etnografic Arcani – Gorj

În parteneriat cu Asociația Semănătorul Tismana

Realizator site: Nicu N. Tomoniu

 



[1] Să avorteze

[2] Semnele de pe corp după cum se ştie, sunt de origine ereditară.

[3] Moaşa e orice femeie care-i chemată să moşească copilul. E de preferat să fie mai în vârstă şi dacă posibil cât de cât ruda cu părinţii copilului. După moartea ei îi urmează de obicei o fiică, noră sau rudă.

[4] Dacă copilul dă semne de slăbiciune, că nu e sigur de viaţă, se botează în primele trei zile, ca să nu

rămână în afară de rai, unde intră rămâne cei care au primit această sfântă taină.

[5] Dacă nu apucă să fie botează pomenit Ia parastase: „prunc din lume rară nume"

[6] Numai în cazuri speciale, când e ameninţat să moară se poate boteza acasă, la spital sau oriunde ar fi.

[7] Persoana care moşeşte şi botează copilul, nu are nici o obligaţie pentru cununia de mai târziu. Finul are,

sau îşi alege naş pe cine vrea. Alegerea noului naş trebuie făcută cu consimţământul vechiului naş.

[8] Se spune că cei ce poartă nume de sfinţi au în viață şi după moarte mare folos şi ajutor, căci sfinţii

cărora le poartă numele se roagă neîncetat pentru ei şi îi ajuta la primejdii şi la suferinţă. Însă şi ceilalţi

care poartă nume de păgâni (şi nu au zi de prăsnuire !a calendar), dacă trăiesc creştineşte, toți sfinţii se roagă pentru ei

[9] Protosinghel Bălan, Ioanichie - Călăuză ortodoxă în biserică. Editată de Sfânta Mănăstire Sihăstria, 1991, pag. 76- 78.

[10] Ca să nu se deoache

[11] Termenul de moş (moaşă) e străvechi românesc moştenit de Ia geto daci. De la acest moş avem în terminologia agrariană şi socială moş, moştină, moştenire, moşnean, moşnenie etc.

[12] La toate popoarele din lume evenimentele importante din viaţa omului au dat naştere unor manifestări artistice şi etnografice complexe, care conţin elemente cu caracter variat.

[13] Comişel, Emilia - Folclor muzical, Bucureşti, Ed. Didactică şi pedagogică 1967

[14] Originea obiceiurile de nuntă este variată, unde sunt străvechi, moştenite de Ia strămoşi, altele mai recente datând din evul mediu sau chiar din ultimul secol, în parte influenţe ale popoarelor vecine. Deci multe din ceremoniile şi riturile nupţiale aparțin unui fond străvechi, comun mai multor popoare. (ComişeI, Emilia)

[15] Foaia de zestre era şi Ia romani cu numele de „tabulae dotalis” sau „dotalia"

[16] Cărăbiş, Vasile - Tradiții şi obiceiuri

[17] In alte cazuri se stabileşte direct data nuntii, sau a căsătoriei civile, mai întâi. Însă aceasta are loc in cele mai multe cazuri în ziua nunţii (înainte de ceremonia religioasă tinerii merg la ofiţerul stării civile şi semnează actele prin care sunt declaraţi oficial căsătoriţi, după această oficiere tinerii nemaiputând fi despărţiţi decât prin divorţ.

[18] Cele mai multe nunţi se desfăşoară toamna odată cu includerea muncilor agricole, când lumea este pusă pe petreceri. Alteori, se fixează după Anul Nou, până la lăsarea postului mare. Cei cu stare materială mai bună le fixează între Paşti şi Rusalii în luna mai.

[19] Timpul dintre logodnă şi cununie este stabilit în funcţie de felul în care sunt pregătiţi cei în cauză. Dacă ei au tot ce le trebuie nunta poate avea loc şi la 2-3 săptămâni după logodnă (aici o mare parte din fete, cu mult înainte de a se căsători îşi pregătesc tacit cele necesare căsătoriei).

[20] Cumnaţii de mână sunt personaje care îndeplinesc un rol foarte important în desfăşurarea nunţii. Ei sunt cei care se ocupă de aproape toată organizarea din timpul şi dinaintea nunţii, de aceea putem spune că îndeplinesc un rol chiar mai important decât ai naşilor.

[21] Aceste obiecte de împodobit cumnaţii de mână, la mireasă sunt puse de ea, iar la ginere de o soră a lui sau chiar de mama sa.

[22] Pentru prietenii şi rudele îndepărtate se trimit invitată tipărite.

[23] Semnificaţia cununii, ca de altfel a multor practici ale obiceiului de nunta s-a pierdut. A rămas doar amintirea unui vechi cult străvechi nemaiştiindu-se şi scopul său. Foaia-n fir fiind o frunză verde tot anul am putea spune că simbolizează pentru mireasă tinerețea veşnică, dar și faptul că ea și cumnatul de mână sunt personajele principale la eu acasă.

[24] în zona Tismanei nu se mai face brad ca în alte părţi şi la băiat şi la fată ci numai la băiat.

[25] „Bradul menţinându-și cetina verde tot anul simbolizează veşnica primăvară şi aminteşte de cultul vegetaţiei" (Cărâbiş Vasile- Tradiţii şi obiceiuri)

[26] Păstrate din bătrâni, sunt pe cale de dispariţie fiind înlocuite cu dulapuri.

[27] In multe sate nu se mai practică deloc datul zestrei în ziua de nuntă, aceasta fiind luată după ziua nunții „nu în văzul tuturor” sau chiar dinainte.

[28] Astăzi mireasa nu mai coase aceste batiste ci se cumpără gata făcute de Ia oraş.

[29] Dacă fata nu are decât verişoare primare se găseşte un nepot sau un verişor de-al doilea care să o ajute acesta treabă.

[30] "Scosul apei din fântână era pentru mireasă, o probă, un act prin care dovedea că poate să se căsătorească” (Pop, Mihai - Obiceiuri tradiționale româneşti, Ed. Univers, 1999, pag. 73)

[31] Obiceiul de a fi bărbierit de alţi băieţi a dispărut. Ginerele se bărbierește singur sau cheamă frizer.

[32] "Unii folclorişti înclină să sătească acest moment de simulată lupta între cele două părţi o amintire a vremurilor când mireasa era răpită cu forţa. In folclorul celor mai multe dintre popoarele europene s-au păstrat momente similare" Pop Mihai, op. cit., pag. 82

[33] Pridvorul casei

[34]  Îmbrăcămintea albă a miresei, ca la romani, e simbolul castităţii şi voalul e simbolul pudicității” (Carabiş, Vasile - Tradiţii şi obiceiuri”

[35] Lumânările de la cununie amintesc dc torţele romane dar şi de focul sacru în jurul căruia se oficia cununia. Cărăbiş, Vasile - Obiceiuri şi tradiţii

[36] Inelul simbolizează iubirea reciprocă între miri şi legătura pe viaţa unul cu altul. Gustarea de pâine şi vin din acelaşi pahar simbolizează gustarea împreună până la moarte din paharul vieţii de familie, îngenuncherea şi punerea mâinilor celor doi miri pe Sf. Evanghelie este legământul solemn pe care şi-l fac mirii în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor că vor trăi în iubire, că vor naște copii, că nu se vor despărti unul de altul până la moarte. Iar înconjurarea, ca o horă, a mesei din mijlocul bisericii arată bucuria care se face pe pământ şi în cer pentru cei doi care s-au unit pe viaţă în numele lui Hristos în vederea naşterii de copii şi a educării lor pe calea mântuirul (Protosinghel Bălan, Ioanichie- op., cit, pag. 106-113)

[37] Nu se mai cunoaşte semnificaţia acestui obicei.

[38] Când toată lumea stă Ia masă bucătarii alergătorii, responsabilii de mese intra în alertă. Meniul tradiţional la Tismana este compus din aperitiv; sarmale şi piftii - combinaţie specific gorjenească şi cu mămaliguţă, friptură, cozonac şi prăjituri. Nu lipsesc de pe masă, desigur vinul şi ţuica, la cei mai înstăriţi sucuri şi bere.